Nu am mai dat insa macar o palma de ani buni de zile. Prefer.

In alta ordine de idei, i-as calca pe cap, in ordine, pe sofer (nu pot sa cred ca se pot inlocui radiografii din greseala. doar Maria a nascut fara sa fie atinsa.) si pe toti care au manipulat dosarul. Si cred ca la romani asta e singura solutie pentru a putea spune, dupa vreo 10-15 ani, ca nu imi este frica in propria-mi tara. Mortii ei de tara.

Tu piensas que la luna esatara llena para siempre,
Yo busco tu mirada entre los ojos de la gente.
(Melendi – Con solo una sonrisa)

Ar fi trebuit sa fie a unei colege, soarta insa… :-). A fost luata sambata, de la Robi, colega nu a adoptat-o, inapoi nu-mi da mana sa-l mai duc. Mai bine sta la mine, desi e cam ingramadeala cu 3 pisici.
Read more »

Fosnet de frunze,
Umbre tarzii,
Noptile fluturilor,
Doar fantezii.

Sambata, in parcul Obor, un copil de nici 8 ani venise impreuna cu parintii sa isi aleaga una dintre pisicile de la Robi, spre adoptie. Cu mult bun simt, toti 3. Mult bun simt. Genul ala de familie linistita, cu grija unul fata de celalalt, care te face sa-ti fie drag de ei.

Mi-am adus astfel aminte de toate animalutele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Pestii, broasca testoasa pe care mama o hranea cu omleta, Bush, o corcitura de caine lup si doberman, pisicile de la tara de la tata pe care le hraneam din biscuitii numarati de la bunica :-).

Mi-am adus aminte de acasa, de familie, de copilarie, de mine. Genul ala de amintiri pe care le simti, fizic, insa nu le mai vizualizezi. Multe le-am uitat, insa mi-au ramas ca un sentiment de bine, de confort.

Si mi-am dat seama ca am ramas cu sfaturi bune, cu idealuri sanatoase, cu o doza (din pacate, de multe ori) mult prea mare de loialitate, cu o dorinta fizica de a avea o casa pe pamant careia sa-i pot spune acasa, de a da totul pentru familia mea si, evident, de a vedea intreaga lume. Adica exact ce nu au avut ai mei si mi-au transmis mie, mai departe.

La cat de mizere si rapide sunt lucrurile care se intampla in anii astia in Romania, dureroase si, de multe ori fara niciun viitor pentru majoritatea populatiei, sunt sigur ca am sa fac tot posibilul ca ai mei copiii sa traiasca in liniste.

Cat despre mine, ma stiti. Dupa un timp, am reale probleme in a-mi stapani nodul din gat. Eu sunt din copilaria mea. Sunt din copilaria mea ca dintr-o tara. Multumesc.

Picture this.

Peste 35 de grade la umbra. Umbra frunzelor unui cocotier peste o gamba. Evident, nu a ta. Evident, peste a ta. Un hamac lenes, mai lenes decat tine. Rom cu cola. Albastru. Mult albastru. Si limpede. Si nud.

Briza exact cat trebuie. Mirosul de peste prajit care te face sa cobori din hamac si sa injuri ca te arde nisipul. Soapte albastre care racesc nisipul. Scuba. Hamac si rom. Gheata. Si, iarasi, albastru. Mult albastru. Limpede, nud, ciocolatiu si catifelat.

Si carti. Si muzica. Intr-un singur fruct de kiwi.

Cat de naspa o fi sa te trezesti asa in fiecare dimineata? Bine, dimineata era cand m-am trezit eu, lenesilor! Si, de aceea, m-am gandit sa va inveselesc un pic, caci bag de seama ca vremea o sa va intinda iarasi patul. :-)

* clipul e filmat special pentru voi, aseara, in petshop, cu sony bloggie.

Uneori, chiar si cea mai trista melodie iti poate fura cate un zambet in locul unei lacrimi. Alteori trebuie sa poti fura in zambet in locul unei lacrimi. Uneori trebuie sa inveti sa treci mai departe. Uneori treci, deseori singur.

Sa aveti o sambata linistita. Si sunati-va parintii.

Dupa cum probabil stiti deja, duminica ne vedem la Agra Palace, restaurant cu profil indian situat in Pipera. Si pentru ca restaurantul are o activitate misto pe retelele sociale, astazi a lansat o invitatie la #mancareindianatweetmeet + o reducere de 50% acordata tuturor celor care urmaresc contul de Twitter.

Nu scriam despre asta daca nu mi-as fi convins in prealabil papilele gustative, in urma cateva zile. Iar oamenii astia, in nu mai mult de 2 ore, m-au trecut brusc, insa extrem de placut, de la senzatii de iute la foarte iute (desi au spus ca acul arata doar 30% din ceea ce ei inteleg iute), apoi la dulce, la amarui si iarasi dulce, seara incheindu-se cu un ceai pe care, cu siguranta, insusi Buddha l-a tinut in mana.
Read more »

…colectionam timbre. Mama ne invatase. Timbrele le cumparam in fiecare sambata dimineata din spatele Postei din centrul Buzaului. Acum cred ca nici Posta nu mai e la locul ei, cum sunt sigur ca a disparut si micul magazinas de unde ne cumparam timbrele.

In fine. Ideea e ca mi-ar fi placut sa am un hobby in adevaratul sens al cuvantului. In primara, generala si liceu am facut sport. Mult si variat. Si am invatat mult. Mi-au placut cifrele. In facultate insa, am pierdut vremea :-).

Dupa o vreme, am cochetat cu ideea miniaturilor, de la cladiri pana la trenulete si chestiuni teleghidate. Nu am trecut insa de stadiul asta. Si mi-am cumparat motocicleta.

Altii insa, pot face ca o bucata de lemn ca asta….

… sa ajunga asa… Read more »