Vestea ca cineva a mai adus o revista din strainatate circula repede prin anii ‘80. Apoi revista alerga la “100 de metri case” ajungand in sufrageriile a zeci de familii care o rasfoiau inversunate spunandu-si copiilor ca intr-o zi vor avea si ei tot ce isi doresc de acolo. Parca o si vad pe mama cum imi povestea de calculatoare aratandu-mi niste imagini in timp ce tata se uita cu jind la restul de aparatura electronica.

Daca stam sa judecam totusi la rece, e trist. In fond nu era vorba decat de un amarat de catalog de prezentare pentru Wehkamp. Cam atat de departe eram de ceea ce azi numim normalitate insa eram fericiti si acasa era mereu liniste. In weekend plecam la bunici iar verile le petreceam la mare. Impreuna.

Apoi a venit revolutia. Ai mei, ca si ai tai, ascultau de cativa ani la radio noaptea, in bucatarie. Stiau ca va urma ceva ce ne-ar putea arunca chiar in paginile catalogului de mai sus si erau fericiti. Pentru noi, copiii. In urmatorii ani insa zambetele le-au disparut de pe fete fiind din ce in ce mai preocupati si mai ingandurati. Nu mai mergeam in fiecare an la mare si parca nu am mai fost atat de fericiti.

Azi toata lumea isi permite ceea ce acum 22 de ani doar unii aveau privilegiul sa cunoasca de prin cataloagele dosite de vreun marinar in geanta. Cel putin asa a ajuns acel catalog la noi in casa, impreuna cu o nuca de cocos in jurul careia ne-am coit mai bine de 30 de minute pana cand am luat decizia sa o taiem cu fierastraul.

Intre timp am evoluat.

Avem acces liber la informatie, ne facem bloguri pe care scriem acid despre conditia de cacat a romanului, suntem angajatii multinationalelor, varsam miliarde in buzunarele patronilor de supermarket in fiecare week-end, ne cumparam masini si motociclete in leasing, ne cumparam apartamente cu ipoteca, ajungem antreprenori si/sau investitori insa tot ceea ce facem e sa ne vindem tot timpul de care dispunem.

Tot liberi ajungem seara acasa. Insa rupti. Ne sarutam consoartele ca apoi sa ne fixam ochii goi in sticla plasmei de care suntem foarte mandri insa in minte sa ne proiectam creditele, masina, motocicleta, casa, jobul. Sa fie totul bine si sa nu care cumva sa ne lipseasca ceva pentru ca unii ar putea fi totusi nemultumiti…

Stau si ma intreb… cam unde si cand s-a ales praful de linistea aceea? De duminicile in care mama ne facea placita cu mere? De sambetele de la tara, de corcodusele pe care le mancam verzi, cu pofta, de struguri si de must?

Cateva sute de persoane s-au abonat si citesc eCostin.com folosind un rss reader (ex: Google Reader sau Bloglines) ori pur si simplu pe e-mail, aici! Tu ce astepti? Cerere'n scris? :)

Categories: 1st page, Arhiva, Dulce Romanie, Social
Tags: Wehkamp